Monolog numit iubire

Aceasta poezie am scris-o cu ceva timp in urma, pe cand presimteam ca relatia in care am sadit atat de multe sentimente avea sa se ofileasca. Nu e cine stie ce capodopera,poate chiar mediocra din punct de vedere poetic... Monolog numit iubire de Alexandlu ™ Dulce-i trandafirul rosu,dar cu ai sai spini Respiratia imi sfasie anevoios. C-un suflet spintecat,de-abia suspin Iar ultima-mi speranta se zbate fara de prisos. Si plange sufletul,sfasiat de tristete Si visele profunde,se risipesc ca un nisip in zare Caci iubirea-i deseori cu doua fete, Spre surprinderea mea,toate-s trecatoare... O lacrima pe-obraz usor se prelinge Blajinele-amintiri dispar intr-un abis Fara de vina inima-mi se stinge Caci ai surpat in piept si ultimul meu vis. Sunt doar un om,un suflet iubitor Doar timpul imi arata o raza,poate sa m-ajute Tu ma respingi,nu pot sa accept usor, Subit...sper ca fiinta-mi sa te uite. © 2010 ALEXANDLU ™ ALL RIGHTS RESERVED