Monolog numit iubire

Aceasta poezie am scris-o cu ceva timp in urma, pe cand presimteam ca relatia in care am sadit atat de multe sentimente avea sa se ofileasca. Nu e cine stie ce capodopera,poate chiar mediocra din punct de vedere poetic...

Monolog numit iubire

de Alexandlu™

Dulce-i trandafirul rosu,dar cu ai sai spini

Respiratia imi sfasie anevoios.

C-un suflet spintecat,de-abia suspin

Iar ultima-mi speranta se zbate fara de prisos.

Si plange sufletul,sfasiat de tristete

Si visele profunde,se risipesc ca un nisip in zare

Caci iubirea-i deseori cu doua fete,

Spre surprinderea mea,toate-s trecatoare...

O lacrima pe-obraz usor se prelinge

Blajinele-amintiri dispar intr-un abis

Fara de vina inima-mi se stinge

Caci ai surpat in piept si ultimul meu vis.

Sunt doar un om,un suflet iubitor

Doar timpul imi arata o raza,poate sa m-ajute

Tu ma respingi,nu pot sa accept usor,

Subit...sper ca fiinta-mi sa te uite.

© 2010 ALEXANDLU™ ALL RIGHTS RESERVED